Diagnoza (diagnozei).
ma gasesc pe mine
intr-o scurta trecere
spre adancul ce devine
o parte dintr-un tot
universal,
pierdut si regasit
la o margine
de viata
contopita cu o margine
de moarte.
Mi se dezlipeste fata-
ea fuge, noi ne pierdem.
si ne regasim intr-o alta forma,
in alte lumi,
sub ploi de adevaruri nespuse
si minciuni nesupuse
esentei umane
de a reactiona
la puterea de a fi
un om.
Mi se dezlipesc ochii-
ei fug, noi ne pierdem
si ne regasim intr-o alta realitate,
vizibila pentru ambii inculpati
ce-am vatamat
din cupla sau nu
realitatea inefabila
si esenta frunzelor
de toamna.
Intorcandu-mi fata spre cer
m-am regasit,
intr-o lume
si mi-am trimis in lumea asta
o lacrima...
Cap de corb.
deschide-ti aripa,
primeste-ma, ofranda,
langa alte inimi si suflari,
ingroapa-ma-ntre resturi
de iubire si noroi.
Arunca-ma-ntre lupi,
in galagie tacuta si
imbratisari sacadate
sau in rafala-
vor fi impetuos
uitate.
Intregindu-ma,
sub frunze,
imi voi cauta suflarea,
desi bucati din mine
vor fi plecat, deja,
spre tine.
Vor cadea, disperate,
magaieri aspre
de gheare si cutite
si strigate,
cand ma vei inchide
in asteptare...
Canta-mi vise
deja stinse,
amandoi le stim
si ne-acoperim
cu orbire si pacat
si-un trecut necurat.
Intoarce-ti chipul,
iar eu, sluta,
am sa plec-
am zis ca merg
si ma scufund-
m-ai luat cu tine-
eu am venit.
Se scurg prin mine
si din mine
amintiri si lacrimi,
morti si frunze,
nopti si pasari,
saruturi si ploi,
se scurg, se scurg
intr-un delir
in care ma pierd
si eu, si eu...
astept...
De ce-mi canti?
Claustrofobia.
Tavanul coboara,
e langa mine,
ma tine-n brate,
ma tine prea bine...
Imi sopteste, la ureche,
despre moarte si uitare
si-mi spune povesti
despre ale mele masti...
Geamuri se sparg,
se-ntind pe mine
si cioburi tot cresc, tot cresc
pe brate-mi, piept
si suflet,
formand triunghiul deznadejdii,
dar mai am nevoie de-un cerc
vicios al disperarii.
Paturi se-ntind,
pe mine,
se rasucesc,
iau forma viselor din nord
si dorm,
le e chiar bine...
Lumina-mi coboara,
difuza, neclara,
alunea pe panze de paianjen,
se-aseaza pe mine,
e rece, dar blanda,
e bolnava
si-mi scuipa,
pe fata,
morti si frunze,
ganduri fara speranta...
Si usa batrana
se-apleaca-n noroi,
se-aseaza si tace
langa balamalele
pictate
de-un om nebun,
(care-am fost eu)
care-a pictat cu ce-a avut-
cu sange si nebunie,
cu mult venin
si-un talent deplin.
Mi-am luat tigari
s-afum peretii,
sa-nec ferestrele
si sa-mi umplu scrumiera
abisala
a mintii mele.
Corbul intra,
prin firida nebuniei mele,
si ma saluta,
si se-aseaza
langa gandurile-mi slute,
langa alte cateva sute...
Am scrum in suflet
Si-un corb...
Nici nu stii.
AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA
AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA
AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA
AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA
AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA
AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA
AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA
AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA
AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA
AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA
AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA
AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA
AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA
AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA
AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA
AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA
AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA
AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA
AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA
AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA
AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA
AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA.
A.
